Adevarul de marti, 12 decembrie 2000

PDSR i-a titularizat pe cei 25 de ministri ai cabinetului Nastase

Corina DRÅGOTESCU

Sedinta de ieri a Biroului Executiv Central al PDSR a fost prima dupa victoria lui Ion Iliescu si prima sedinta total relaxata ca partid de guvernamant. Conducerea PDSR a definitivat lista viitorului cabinet condus de Adrian Nastase. Vor fi 22 de ministere, iar, pe langa acestea, isi vor mai desfasura activitatea si 3 ministri delegati, care si ei vor trece prin votul Parlamentului. Structura si lista sunt urmatoarele:

Ministerul Finantelor Publice - Mihai Tanasescu;

Ministerul Industriei si Energiei - Dan Ioan Popescu;

Ministerul Ordinii Publice - Ioan Rus;

Ministerul Justitiei - Rodica Stanoiu;

Ministerul Transporturilor - Miron Mitrea;

Ministerul Invatamantului si Cercetarii - Ecaterina Andronescu;

Ministerul Sanatatii si Familiei - Daniela Bartos;

Ministerul Integrarii Europene - Hildegard Puwak;

Ministerul Afacerilor Externe - Mircea Geoana;

Ministerul Apararii - Ioan Mircea Pascu;

Ministerul Dezvoltarii si Prognozei - Leonard Cazan;

Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - Ilie Sarbu;

Ministerul Apelor si Mediului - Aurel Constantin Ilie;

Ministerul Turismului - Dan Matei Agathon;

Ministerul Tineretului si Sportului - Giorgiu Gingaras (PSDR);

Ministerul Administratiei Publice - Octav Cosmanca;

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale - Marian Sarbu;

Ministerul Informatiilor Publice - Vasile Dancu;

Ministerul Informatizarii si Comunicatiilor - Dan Nica;

Secretariatul General al Guvernului - Serban Mihailescu;

Ministru pentru Relatia cu Parlamentul - Acsinte Gaspar;

Ministerul Culturii - Razvan Theodorescu.

Deocamdata nu se stie cine va fi seful Autoritatii Nationale de Privatizare si Actionariat, institutie rezultata din FPS, si nici doi din cei trei ministri delegati. Unul dintre acestia din urma este negociatorul sef pentru Uniunea Europeana - Vasile Puscas. Ceilalti doi ministri delegati vor fi pentru IMM-uri (post atribuit PUR) si pentru Cercetare.


Adevarul de vineri, 1 decembrie 2000

Ministrii guvernului Nastase

Corina DRÅGOTESCU

In cursul serii de ieri se lucra inca la structura Guvernului si la lista cu nominalizarile pe posturi. Urma ca, seara, Adrian Nastase sa valideze structura propusa de colectivul de lucru special desemnat pentru a gandi noul guvern. Varianta de ieri avea 19 ministere, un secretar general si 3 ministri delegati, fie din cele existente in prezent, fie noi, fie rezultate din impartirea ori fuziunea altora. Tot ieri a avut loc si o intalnire a ambasadorilor UE cu persoane din conducerea PDSR privind evolutiile ulterioare din Romania. Ambasadorii au primit asigurari ca reforma va continua, fiind nominalizate si persoanele ce ar urma sa se ocupe de relatia cu UE. Astfel, Hildegard Puwak va fi titularul Ministerului Integrarii, minister inclus in oferta de guvernare a PDSR, iar Aurel Ciobanu Dordea isi va mentine functia de negociator-sef pentru integrarea in UE. In stransa legatura cu acestia va fi si Mihai Tanasescu, ocupantul portofoliului de la Ministerul Finantelor, el lucrand in prezent la Banca Mondiala. In privinta celorlalte ministere, in varianta de ieri, lucrurile par a se contura dupa cum urmeaza: MLPAT si Ministerul Transporturilor se vor uni sub conducerea lui Miron Mitrea. Agricultura va include Alimentatia si Padurile si ar putea fi pastorita de Ovidiu Natea. La Turism isi va relua scaunul Dan Matei Agathon, ca si Octav Cozmanca, revenit la Ministerul Administratiei Publice, la fel cum Dan Ioan Popescu se va intoarce la Industrii (care va pierde Comertul) si Energie. Ministerul Educatiei Nationale va ingloba si Cercetarea si va fi administrat de Ecaterina Andronescu. Ministerul de Interne isi va schimba numele in Ministerul Ordinii Publice, cu Ioan Rus (sosit de la Cluj), iar Apararea il va avea ca titular pe Ioan Mircea Pascu, unul din apropiatii lui Ion Iliescu. Ministerul Justitiei va fi, pentru prima oara, condus de o femeie, respectiv Rodica Stanoiu, iar la Sanatate si Familie se va instala Sorin Oprescu. Ministerul Afacerilor Externe se pare ca va fi condus de Mircea Geoana, o persoana agreata de mediile internationale, si va avea inclus si Comertul, dupa modelul altor ministere de profil din Europa. Razvan Theodorescu este propus pentru Cultura si Culte. In disputa se afla, in momentul de fata, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, intre Alexandru Athanasiu si Dan Mircea Popescu. Va fi infiintat un minister al Telecomunicatiilor si Informaticii, sub Dan Nica, precum si unul al Apelor si Protectiei Mediului. Un alt minister nou ar putea fi cel al Prognozei si Dezvoltarii, condus de Leonard Cazan. Nu si-a gasit inca ocupantul portofoliul de la Sport si Tineret.

Pe lista ce va fi propusa Parlamentului spre validare va mai figura Secretariatul General al Guvernului, unde este propus, cu rang de ministru, Serban Mihailescu. Pe aceeasi schema mai figureaza 3 ministri delegati pe langa primul-ministru: ministrul pentru Informatii Publice, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul si ministrul Autoritatii de Privatizare si Actionariat.

Lista noului cabinet ar mai putea suferi modificari in zilele care urmeaza si chiar pana la investitura, dat fiind faptul ca momentul din care guvernul incepe sa lucreze este legat de validarea noului Parlament si de rezultatul alegerilor prezidentiale din 10 decembrie.

Dupa aceasta repartizare a locurilor, se contureaza, ca varianta de lucru, nominalizarea lui Valer Dorneanu (fost presedinte al Consiliului Legislativ) pentru presedintia Camerei si a lui Nicolae Vacaroiu pentru postul de la Senat.


Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania - All rights reserved
Produced with Adobe Page Maker 6 on MS Windows 95